De ceva vreme mă tot întorc la o întrebare pe care o aud, sub diferite forme, de la aproape toți clienții cu care lucrez: de ce un program bun nu se vinde, în timp ce altul, poate mai slab, se vinde fără prea mare efort?
Într-un articol anterior despre valoarea percepută și felul în care vinzi produse educaționale fără să concurezi prin preț, vorbeam despre faptul că un curs sau un mentorat nu se vinde ca o marfă, ci prin felul în care oamenii înțeleg transformarea pe care o oferă. A rămas însă deschisă o întrebare mai largă: din ce anume se construiește, de fapt, această percepție de valoare?
Ce analizează omul înainte să plătească pentru un curs online, un masterclass sau un mentorat? Expertul? Tematica? Metoda? Prețul? Comunitatea? Și care dintre aceste lucruri cântărește cu adevărat în decizia de cumpărare?
Întrebarea mi-a revenit în minte zilele trecute, citind un newsletter de branding despre „economia aparențelor”: restaurante care devin celebre fără să existe și branduri construite mai mult pentru feed decât pentru clienți. Nu e nișa mea, dar m-a făcut să mă gândesc cât de expuse sunt produsele educaționale la același fenomen. Pentru că și aici, de multe ori, omul cumpără o promisiune pe care nu o poate verifica.
Așa că în acest articol vreau să desfacem percepția de valoare a unui produs educațional piesă cu piesă:
- de ce un produs educațional se cumpără diferit față de aproape orice alt produs
- ce spun oamenii că analizează și ce analizează, de fapt, înainte să cumpere
- cele șapte straturi din care se construiește percepția de valoare
- cum se schimbă importanța lor în funcție de format: curs înregistrat, masterclass, program de grup sau mentorat
- ce se întâmplă când valoarea percepută nu mai corespunde cu cea livrată
- și, la final, un exercițiu prin care îți poți analiza propria ofertă
Hai să începem cu un exemplu.
Aceeași informație, trei prețuri
Să spunem că un expert în productivitate are o metodă bună, testată pe sute de oameni.
O pune într-o carte care costă 80-100 de lei. Apoi o transformă într-un curs video care costă 800 de lei. Apoi deschide un program de mentorat în care lucrează cu 10-15 oameni timp de 3 luni, la 2.000 de euro de persoană.
În mare parte, informația este aceeași. Principiile sunt aceleași, pașii de urmat sunt aceiași, exemplele sunt sub formă de studii de caz din practica cu clienții anteriori.
Cu toate acestea, există trei produse diferite pe care le vinde. Și, foarte important, se vând unor oameni diferiți, care nu se simt deloc păcăliți de diferența de preț.
Dacă oamenii ar cumpăra doar informație, probabil am spune că nu este nicio logică aici. Nimeni nu ar plăti de 100 de ori mai mult pentru același conținut.
Doar că oamenii nu cumpără doar informație. Și cred că ăsta e unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poate înțelege cineva care vinde cursuri, programe de grup sau mentorate. Mai ales acum, când informația a devenit aproape gratuită și când AI-ul îți poate da în câteva secunde o structură, un plan sau un rezumat al oricărei cărți de business.
Atunci ce cumpără oamenii, de fapt?
Răspunsul scurt, pe care o să-l dezvolt pe parcursul acestui articol, este următorul:
Omul cumpără diminuarea incertitudinii. Vrea să fie cât mai sigur că va ajunge din punctul în care se află acum la rezultatul pe care vrea să-l obțină.
Toate celelalte elemente, expertul, metoda, formatul, comunitatea, brandul, sunt piese care răspund, fiecare în felul ei, la aceeași întrebare pe care și-o pune orice potențial client înainte să cumpere:
Cât de sigur sunt că la mine o să meargă?
De ce un produs educațional se cumpără diferit
În economie există o distincție pe care o găsesc foarte utilă pentru discuția asta. Produsele se împart, în funcție de cât de ușor le poți evalua calitatea, în trei mari categorii.
- Produse pe care le poți evalua înainte să le cumperi. Un scaun, o rochie, un telefon. Te uiți, compari, încerci, citești specificațiile. Decizia o iei în funcție de aspect și funcționalități.
- Produse pe care le poți evalua doar după ce le-ai folosit. O cină la restaurant, un hotel, o vacanță. Nu știi sigur cum va fi până nu ajungi acolo, dar după aceea știi destul de clar dacă a meritat banii sau nu.
- Și mai sunt produsele pe care nu le poți evalua cu adevărat nici după ce le-ai cumpărat. În literatura de specialitate se numesc credence goods, bunuri de încredere. Consultanța, multe servicii medicale, reparațiile auto. Mecanicul îți spune că a schimbat o piesă și mașina merge. Dar a fost nevoie de piesa aceea? Nu prea ai cum să știi.
Produsele educaționale stau undeva între a doua și a treia categorie.
Când cineva cumpără un curs, nu poate verifica dinainte dacă îl va ajuta. Poate citi programa, dar programa îi spune ce se predă, nu ce se va întâmpla cu el.
Iar după ce termină cursul, lucrurile nu devin neapărat mai clare. Rezultatul apare de multe ori târziu, după luni de aplicare. Depinde mult și de client, de cât a lucrat, de contextul lui, de cât timp a avut să pună în practică. Și e foarte greu să separe ce a venit din curs și ce a venit din alte surse.
Dacă a reușit, a fost meritul programului sau al lui? Dacă n-a reușit, a fost vina metodei sau a faptului că n-a aplicat?
Asta face ca produsul educațional să fie extrem de dependent de anumite semnale. Când nu poți evalua direct calitatea, te uiți la tot ce o poate sugera: cine e expertul, cine a mai cumpărat, ce rezultate au avut alții, cum arată comunicarea, cât costă, cât de coerent e totul.
Și tot aici apare și riscul.
Poate știi povestea lui The Shed at Dulwich, restaurantul din Londra care în 2017 a ajuns pe primul loc pe TripAdvisor fără să existe. Un jurnalist a construit reputație din recenzii false, fotografii înscenate și un aer de exclusivitate, iar oamenii au început să se comporte ca și cum restaurantul ar fi fost real. Sunau să rezerve o masă la un restaurant care nu exista de fapt.
La o locație fizică, iluzia se spulberă destul de repede, la prima vizită. În educație, aceasta poate ține mult mai mult. Pentru că momentul în care omul poate verifica promisiunea vine târziu, uneori niciodată, pentru că e mai ușor să dea vina pe el însuși.
De aceea e nevoie să înțelegem foarte bine cum se construiește percepția de valoare a unui produs educațional. Dar nu ca să o putem fabrica mai ușor, ci ca să o putem construi corect, pe ceva care chiar există.
Ce spun oamenii că analizează și ce analizează de fapt
Când întrebi pe cineva de ce a cumpărat un anumit curs, de cele mai multe ori o să auzi răspunsuri foarte raționale.
Avea o programă foarte bine structurată sau multe module practice, sau prețul era bun pentru tot ce primeai, sau avea și sesiuni live, și grup de suport.
Oamenii nu mint când spun asta. Doar că aceste lucruri sunt, de cele mai multe ori, argumentele cu care își justifică decizia, nu motivul real pentru care au luat-o.
Uită-te puțin la cum se întâmplă lucrurile în realitate.
Cineva urmărește un expert de câteva luni. Îi citește postările, îi deschide emailurile, poate a participat la un webinar. În timpul ăsta, încrederea se construiește treptat: „omul ăsta știe ce spune”, „vede lucrurile cum le văd și eu”, „a trecut prin ce trec eu acum”.
Când se deschid înscrierile în timpul lansării, decizia e în mare parte deja luată. Omul intră pe pagina de vânzare nu ca să decidă, ci ca să verifice dacă nu cumva există un motiv important pentru care să nu cumpere. Citește programa, se uită la preț, citește garanția. Dacă nu găsește nimic care să-i trezească obiecții, cumpără.
Invers, cineva care nu are încredere în expert poate citi cea mai bună programă din piață și să rămână indiferent. Programa nu poate crea încredere acolo unde ea nu există. Poate doar să o confirme sau să o știrbească.
De aici apare o greșeală pe care o văd foarte des. Când o lansare nu merge, primul reflex este să lucrăm la ceea ce se vede: mai multe lecții, mai multe bonusuri, o pagină de vânzare mai lungă, o reducere de preț.
Dar dacă omul nu era încă suficient de sigur că la el o să meargă, toate aceste elemente care țin de oferta cursului nu îl vor convinge. Optimizăm de fapt stratul de justificare, când blocajul e în stratul de încredere.
Asta nu înseamnă că programa, prețul sau bonusurile nu contează. Contează chiar foarte mult, doar că au alt rol decât cel pe care îl atribuim de obicei.
Despre elementele concrete ale unei oferte bine construite am scris pe larg în articolul Cum creezi o ofertă imposibil de refuzat.
Ca să vedem mai clar ce rol are fiecare element, hai să desfacem percepția de valoare pe straturi.
Cum construim percepția de valoare a unui produs educațional
Când cineva evaluează un produs educațional, cel mai adesea nu se uită la un singur lucru. Pune laolaltă, mai mult sau mai puțin conștient, mai multe semnale. Fiecare dintre ele crește sau scade senzația că „la mine o să meargă”.
Eu le văd ca pe șapte straturi.
1. Problema și rezultatul
Primul lucru pe care îl cumpără omul este o rezolvare pentru o problemă pe care o simte acum.
Spun „acum” pentru că tematica, în sine, nu are valoare. Un curs de email marketing nu valorează nimic pentru cineva care nu are o listă de abonați și nici nu și-a propus să aibă. Același curs valorează foarte mult pentru cineva care are 3.000 de abonați și nu reușește să le vândă nimic.
Valoarea nu stă în subiect, ci în distanța dintre unde e omul și unde vrea să ajungă. Cu cât distanța e mai dureroasă și mai urgentă, cu atât rezultatul are mai multă valoare.
De aceea, două programe pe același subiect pot fi percepute complet diferit doar prin felul în care formulează problema. Unul vorbește despre „strategii de email marketing”. Altul vorbește despre „ce faci când ai o listă de abonați care deschide emailurile, dar nu cumpără”. Al doilea îi arată omului că îi înțelegi situația, iar asta e deja o formă de valoare.
Văd asta foarte des la cursurile construite inițial pentru companii sau universități și scoase apoi pe piața liberă. Participanții au fost mulțumiți, dar problema pe care o rezolvă cursul nu e suficient de urgentă pentru cineva care plătește din buzunarul propriu. Am scris mai multe despre asta în articolul Validarea expertizei vs. validarea cursului tău în piață.
2. Expertul
Acesta e un element extrem de important, pe care mulți îl înțeleg pe jumătate.
Competența expertului contează, evident. Dar clientul nu poate evalua direct competența. Evaluează credibilitatea percepută, care se construiește din mai multe lucruri:
- rezultatele lui: ce a făcut el însuși în domeniul în care predă
- rezultatele altora: ce au obținut oamenii cu care a lucrat
- felul în care gândește: cât de clar explică, cât de bine înțelege nuanțele, dacă spune și lucruri incomode
- apropierea: dacă a trecut prin ce trece clientul acum sau dacă lucrează cu oameni ca el
Ultimul punct e subestimat. Un expert cu rezultate impresionante poate părea prea departe. Omul se uită la el și se gândește: „bine, lui i-a mers, dar el e într-o altă ligă”. Uneori, un expert cu rezultate mai modeste, dar care a pornit din același loc ca omul, este perceput ca fiind mai valoros. Pentru că drumul lui pare mai ușor de repetat.
De aceea contează atât de mult să știi foarte clar cine este clientul tău ideal și din ce punct pornește. Altfel, e greu să alegi ce rezultate arăți și ce povești spui. Am scris despre asta în articolul Cum definești avatarul de client astfel încât să simți că vorbești direct cu el.
3. Metoda
Când cineva cumpără un program, vrea să simtă că există un drum. Că nu va primi o colecție de sfaturi bune, ci o succesiune de pași care au o logică între ei.
Metoda reduce incertitudinea în două feluri. Îi arată omului că rezultatul nu depinde de noroc sau de talent, ci de un proces. Și îi arată că expertul a gândit lucrurile suficient de mult încât să le poată structura.
De aceea, o metodă cu nume, cu pași clari și cu o logică vizibilă crește valoarea percepută chiar dacă informația din interior este similară cu ce găsești în alte locuri.
Atenție însă la o capcană. Un nume atrăgător pus peste niște module oarecare nu reprezintă o metodă. Omul simte destul de repede dacă în spatele numelui există o gândire reală sau doar un ambalaj. Metoda trebuie să explice de ce pașii sunt în ordinea aceea și ce se întâmplă dacă sari peste unul.
4. Accesul și formatul
Aici se explică, de fapt, diferența de preț de la începutul articolului.
Prețul unui produs educațional nu crește odată cu cantitatea de informație. Crește odată cu apropierea de expert și cu gradul în care programul se adaptează la situația omului.
Într-o carte, primești gândirea expertului. Într-un curs video, primești gândirea lui organizată în pași. Într-un mentorat, primești gândirea lui aplicată pe cazul tău.
Iar asta este foarte greu de obținut altfel. Informația generală o găsești oriunde. Dar cineva care să se uite la ce ai făcut tu, să-ți spună unde greșești, ce să prioritizezi și ce să ignori, asta are un preț cu totul diferit.
5. Contextul social
Oamenii nu cumpără doar o rezolvare a unei probleme, ci și un loc în care să o caute împreună cu alții.
Pentru unii, comunitatea înseamnă motivație: e mai greu să renunți când vezi că alții avansează. Pentru alții, înseamnă învățare din cazurile celorlalți. Pentru alții, înseamnă cine mai e în grup. Într-un program pentru antreprenori cu experiență, colegii de grup pot fi la fel de valoroși ca expertul.
Și mai e o dimensiune, poate cea mai profundă: identitatea. Unii oameni cumpără un program și pentru că vor să devină genul de om care face lucrul acela. „Sunt antreprenorul care își ia businessul în serios.” „Sunt omul care investește în el.” Nu e ceva superficial, e o parte reală din motivul pentru care oamenii fac pasul.
6. Semnalele
Acesta e stratul cel mai vizibil și, poate, cel mai supraestimat. Include tot ce funcționează ca indiciu de calitate:
- testimonialele și studiile de caz
- prețul, care spune ceva despre cât de serios e programul și cât de mult crede expertul în el
- coerența comunicării: dacă tot ce vede omul, de la postări la emailuri și pagina de vânzare, spune aceeași poveste
- calitatea conținutului gratuit
Mă opresc puțin la ultimul punct, pentru că mi se pare cel mai important semnal dintre toate. Conținutul gratuit este, de fapt, o mostră. Când omul citește un email care îl ajută să înțeleagă ceva ce nu înțelegea, sau participă la un webinar din care pleacă cu o idee pe care o poate aplica a doua zi, se gândește: dacă am primit atâta valoare gratuit, cum o fi programul?
Invers, un webinar care e de fapt o prezentare de vânzare lungă de o oră transmite și el ceva. Doar că transmite exact opusul.
7. Riscul perceput
Ultimul strat e cel pe care omul îl pune în balanță cu toate celelalte. Nu e doar riscul de a pierde banii.
E riscul de a pierde timp. De a începe încă un program pe care nu-l termină. De a-și confirma, încă o dată, că „la el nu merge”. De a se simți expus într-un grup în care ceilalți par mai avansați. De a-i explica partenerului de viață de ce a mai cheltuit bani pe un curs.
O garanție de returnare a banilor acoperă doar o mică parte din aceste riscuri. Restul se reduc prin claritate: cât timp cere programul pe săptămână, ce se întâmplă dacă rămâi în urmă, pentru cine este și, foarte important, pentru cine nu este.
Când pui toate aceste straturi laolaltă, vezi că valoarea percepută nu e un număr, ci o balanță. Pe o parte stau rezultatul dorit și încrederea că îl poți obține prin acel program. Pe cealaltă stau prețul, timpul, efortul și riscurile. Iar fiecare strat mută puțin balanța, într-o parte sau în alta.
Fiecare format al unui produs educațional se cumpără din alte motive
Cele șapte straturi există în orice produs educațional. Dar nu au aceeași greutate.
O să iau pe rând patru formate și, pentru fiecare, vreau să ne uităm la trei lucruri: ce cumpără omul de fapt, ce strat cântărește cel mai mult și care e greșeala tipică pe care o văd în felul în care e vândut.
Cursul înregistrat
Ce cumpără omul de fapt: un drum pe care îl parcurge singur, în ritmul lui.
Stratul care cântărește cel mai mult: metoda. Pentru că expertul nu va fi acolo să-l ghideze, structura trebuie să facă această muncă în locul lui. Omul trebuie să simtă că, dacă urmează pașii în ordine, ajunge la rezultatul dorit.
Greșeala tipică: promisiunea unui acces la expert pe care formatul nu îl poate susține. „Mă poți întreba orice în grup” sună bine în lansare, dar dacă ai 300 de cursanți și le răspunzi la întrebări după trei zile, omul simte că a primit mai puțin decât i s-a promis. Un curs înregistrat se vinde mai onest, și pe termen lung mai bine, prin claritatea drumului decât prin promisiunea suportului. Nu zic că suportul nu e important, dar doar dacă îl poți susține în forma promisă.
Masterclassul
Ce cumpără omul de fapt: o rezolvare rapidă pentru o problemă punctuală, plus o mostră din felul în care gândește expertul.
Stratul care cântărește cel mai mult: problema și expertul, în egală măsură. Un masterclass funcționează când tema e foarte specifică și când omul are deja o părere bună despre cel care îl ține. Mai contează și momentul: o temă relevantă acum, nu în general.
Greșeala tipică: să încerci să pui într-un masterclass cât într-un curs. Trei ore în care se acoperă tot nu lasă omului nimic clar de aplicat. Valoarea unui masterclass stă în ce poate face omul încă de a doua zi, nu în cât de multe i-ai predat.
Programul de grup, vândut în serii
Ce cumpără omul de fapt: un ritm, un cadru clar de implementare și oameni alături de care să parcurgă drumul.
Stratul care cântărește cel mai mult: contextul social, urmat de acces. Mulți oameni care se înscriu într-un program de grup au mai cumpărat cursuri pe aceeași temă. Nu le-a lipsit informația, le-a lipsit structura care să-i țină implicați în proces.
Greșeala tipică: vânzarea programului ca și cum ar fi un curs mai scump, cu accent pe module și lecții. Omul care cumpără un program de grup vrea să știe altceva: cum arată o săptămână din program, cine mai e în grup, ce se întâmplă dacă rămâne în urmă și cum primește feedback.
Mentoratul
Ce cumpără omul de fapt: o a doua pereche de ochi, cu experiență, pe propria situație. Dar și un expert care să-l învețe cum să gândească și să acționeze.
Stratul care cântărește cel mai mult: expertul și accesul la el. Aici clientul cumpără în primul rând judecata unui om. Metoda contează, dar mai mult ca dovadă că expertul are un fel coerent de a gândi, nu ca un traseu pe care îl va urma rigid.
Greșeala tipică: inventarul livrabilelor. „12 sesiuni, 24 de module, 8 șabloane, 3 bonusuri.” Pentru un om care e dispus să plătească câteva mii de euro, lista asta poate chiar scădea valoarea percepută, pentru că transformă o relație de lucru într-un pachet de conținut. Un mentorat se vinde prin felul în care expertul înțelege situația clientului, încă de la prima discuție.
Dacă te uiți la cele patru formate, vezi că pe măsură ce urci de la curs spre mentorat, valoarea se mută dinspre conținut spre om. De aceea și argumentele de vânzare trebuie să se mute în aceeași direcție.
Când valoarea percepută și cea trăită nu se mai întâlnesc
Până acum am vorbit despre cum se construiește percepția de valoare a unui produs educațional înainte de cumpărare. Dar există și o a doua valoare, cea pe care omul o trăiește după ce a plătit.
Într-un business sănătos, cele două sunt destul de apropiate. Omul cumpără așteptându-se la ceva, primește cam ce se aștepta, poate chiar mai mult. Și atunci se întâmplă ceea ce face ca un business educațional să crească sustenabil: clienții te recomandă, revin pentru următorul program, scriu un testimonial care chiar spune ceva.
Problema apare atunci când percepția de valoare este construită mult peste ce poate livra produsul.
Și trebuie să spun sincer că piața cursurilor online a avut și are destule exemple de felul acesta. Lansări foarte bine făcute, cu webinare excelente și pagini de vânzare impecabile, pentru produse care, odată cumpărate, nu reușesc să ducă omul nicăieri.
Am văzut și fenomenul invers, mai rar discutat: produse foarte bune, construite cu grijă, care nu se vând pentru că valoarea lor nu e făcută vizibilă înainte de cumpărare.
Ambele sunt probleme de sistem. Doar că în direcții opuse.
Revin puțin la ce spuneam la început despre produsele educaționale. Pentru că nu poți verifica imediat promisiunea, un decalaj mare între percepție și realitate nu se vede în prima zi. Se vede în timp, prin semne care par, fiecare în parte, mici:
- oamenii nu termină programul și nici nu se plâng, pur și simplu dispar
- testimonialele vorbesc despre cât de inspirațional a fost, nu despre ce s-a schimbat
- foarte puțini cumpără următorul produs
- fiecare lansare cere un buget de promovare tot mai mare pentru același număr de vânzări.
Ultimul punct mi se pare cel mai relevant pentru un business care face deja marketing de ceva vreme. Un produs care livrează bine își construiește singur o bună parte din percepția de valoare pentru lansarea următoare, prin recomandări, prin clienți care revin, prin rezultate pe care le poți arăta.
De aceea, cred că întrebarea „Cum cresc valoarea percepută a programului meu?” ar trebui să fie completată de încă o întrebare relevantă:
„Ce parte din valoarea pe care o promit o pot livra cu adevărat și cum fac această parte vizibilă înainte ca omul să cumpere?”
Asta e, de fapt, diferența dintre a fabrica o percepție și a construi una reală. În primul caz, e construită din marketing. În al doilea, se face întâi în produs și în felul în care îl livrezi, iar oferta și comunicarea doar arată ce există deja.
Cum îți citești propria ofertă
Dacă ai deja un program educațional în piață și simți că s-ar putea vinde mult mai bine, îți propun să faci exercițiul de mai jos. Ia fiecare strat și răspunde cât mai sincer la întrebarea care îi corespunde. Ideal, nu din perspectiva ta, ci a unui om care te descoperă acum.
1. Problema și rezultatul Poate cineva să spună, în câteva secunde de la intrarea pe pagina ta, ce problemă concretă rezolvă programul și de ce ar conta pentru el acum?
2. Expertul Ce dovezi vede omul că drumul tău, sau al clienților tăi, se poate repeta și în cazul lui? Testimonialele tale arată oameni în care se recunoaște clientul ideal?
3. Metoda Poate cineva să-ți explice metoda după ce îți citește pagina de vânzare? Știe de ce pașii sunt în ordinea aceea?
4. Accesul și formatul E clar ce fel de acces la tine primește omul? Și, mai important, poți să-l susții la fel și la 50 de clienți, nu doar la 10?
5. Contextul social Știe omul cu cine va parcurge programul și ce va câștiga din prezența celorlalți?
6. Semnalele Conținutul tău gratuit arată o bucată reală din transformare sau doar o promite? Spun postările, emailurile și pagina de vânzare aceeași poveste?
7. Riscul perceput Ce riscuri, în afară de bani, îl țin pe loc pe clientul tău? Și unde, în comunicarea ta, le adresezi? Ai spus clar pentru cine nu este programul?
Câteva răspunsuri vor veni ușor. Altele probabil că nu.
Dacă la primul strat simți că nu ai un răspuns clar, îți recomand să treci și prin cele 10 întrebări esențiale înainte de orice strategie de marketing. De acolo pornesc și eu cu clienții mei.
Iar dacă descoperi că două sau trei straturi sunt mai slabe, e foarte probabil ca problema să nu fie lipsa de lead-uri, pagina de vânzare sau prețul. E posibil ca omul să nu aibă suficiente motive să creadă că la el o să meargă. Și asta nu se rezolvă cu o tactică nouă, ci cu o privire de ansamblu asupra felului în care oferta, comunicarea și livrarea lucrează împreună.
Pentru că, în final, oamenii vor continua să plătească pentru educație. Vor continua să cumpere cursuri, programe și mentorate, chiar și într-o lume în care orice informație e la doar un click distanță.
Doar că nu vor mai plăti pentru ce știi. Vor plăti pentru cât de sigur poți face traseul de la unde sunt ei acum până unde vor să ajungă.
Dacă ai unul sau mai multe produse educaționale, faci deja marketing, dar simți că oamenii nu văd valoarea programului tău și nu înțelegi exact unde se blochează decizia de cumpărare, îți recomand cu drag AUDITUL GRATUIT DE MARKETING.
În doar 5 minute, afli care sunt principalele blocaje care te țin departe de rezultatele dorite: oferta, atragerea clienților, procesul de vânzare sau felul în care toate acțiunile de marketing lucrează împreună.
Primești pe loc un raport personalizat, cu priorități și pași concreți pentru următoarele 90 de zile.